Gustul copilariei ...

          Ieri a fost o zi speciala... ar fi trebuit sa fie o zi de sarbatoare... dar de ceva timp e o zi deosebita cu multe sentimente amestecate. Ieri, omul care mi-a facut prima baita, omul care ma ducea in parc in zilele lui libere si ma lasa sa imi comand singura la braserie "carnati cu garniture", omul pe care il intrebam cu speranta nemaipomenita daca are liber de la serviciu ca sa pot sta lanaga el in loc sa ma duc la gradinita, omul cu ochii cei mai limpezi si cei mai albastri pe care i-am intalnit la cineva, omul de care mi se face cel mai dor...ieri bunicul ar fi implinit 77 de ani. Nu mai putem sa iti mai spunem La Multi Ani, dar putem sa iti spunem,si stiu ca ne auzi pentru ca esti mereu langa noi... te iubim si  inca ne lipsesti la fel de mult!

Departe de casa, si cu amintirea celor mai dulci ani din copilarie cand mergeam la bunici si tot timpul gaseam cate ceva bun, am sunat la "mamaia" si am rugat-o sa imi dea reteta celor mai bune placinte cu branza pe care le-am mancat vreodata. Placinte cum numai la "mamaia" gasesti...

Mai jos o sa va povestesc, pentru ca este o poveste... cum se fac.

Poale-n brau ca la mamaia

Avem nevoie de:
Pentru aluat:  

• - cam 1 kg faina de grau de buna calitate
• - 3 oua
• - 1 ceasca pentru cafea cu zahar tos (sa nu fie din aceea mica de tot)
• - drojdie proaspata cat o nuca verde sau doua linguri de drojdie uscata
• - 1/2 l lapte 
• - 100 ml ulei
• - 50 gr de unt
• - 1 lingurita de sare
• - esenta de vanilie
• - coaja rasa de la 1 lamaie

Pentru umplutura de branza:

• - 1 kg branza proaspata de vaca / telemea de vaca pe care o punem mai intai la desarat (eu nu am avut nici una nici alta...si am folosit cam 500 gr de ricota si 250 gr de feta nu foarte grasa)
• - 2 oua
• - 3 linguri de faina de grau
• - coaja rasa de la 1 lamaie
• - esenta de vanilie
• - 1 plic zahar vanilat
• - 3/4 cana de zahar tos - se poate adapta cantitatea in functie de cat de dulce va place
• - o mana buna de stafide

• Mai avem nevoie de un ou si de niste mac pentru a le da o poleiala aurie de sarbatoare.

          Si acum, dupa ce am enumerat toate personajele principale ale povestii noastre, sa purcedem la treaba.

             Mai intai facem cald in bucatarie. Placintele noastre or fi ele fete rumene de la tara dar isi doresc sa se simta ocrotite de vremea rece de afara. Si cel mai important au nevoie de caldura sufleteasca...dragoste si atentie...ingrediente fara de care povestea noastra isi pierde tot farmecul.

           Intra in scena personajul principal: faina. Pe care o asezam ca o plapuma de nea intr-un vas incapator trecand-o printr-o sita deasa. Nu vrem sa fie bosumflata si apasata, ci vesela si usoara. Intre timp punem laptele putin la incalzit. Trebuie sa fie doar caldut ca apa de vara. Intru-un castronel punem drojdia proaspata pe care o desfacem cu o lingura de zahar si o dizolvam cu putin lapte pana se face ca o pasta subtire. Presaram cateva fire de faina peste ea si o lasam sa se odihneasca dupa atata bataie de cap pana ne facem si noi de cap cu restul personajelor. Daca aveti drojdie uscata puneti doar putin lapte la inceput, cam doua linguri, dizolvati bine si apoi mai adaugati putin lapte ca sa mai subtiati compozitia. Cat sta deoparte, drojdia ar trebui sa se umfle binisor in pene ca o cocoana de la oras ce este.

Faina noastra alba si frumoasa are nevoie de ceva prieteni de joaca. Asa ca vin la intalnire cele 3 oua rasfatate, lingurita de sare (ca nu degeaba au scris oamenii astia si "Sarea in bucate"), zaharul ca sa indulceasca bine atmosfera, coaja rasa de lamaie ca sa avem si o nota de exotic si nu strica si putin parfum de vanilie. Dupa ce drojdia si-a dat in petec ii facem cunostina cu restul grupului de petrecareti din povestea noastra. Pregatim sa avem langa noi uleiul, untul si laptele caldut. Si acum sa vezi veselie pe toata lumea ca incepem sa le framantam. Ne bagam si noi in hora si cu mana dreapta dezmierdam incet toate ingredientele care incep sa se cunoasca acum si sa lase timiditatea la o parte. Se adauga treptat laptele si se incorporeaza in ceea ce va deveni de acum cel mai rasfatat aluat. La inceput va avea o textura mai aspra pentru ca desi de acum cunostinte bune, personajele noastre inca nu au trecut la intimitati asa ca va trebui sa le mai acordam putina rabdare. Si cat facem asta, nu trebuie sa ne pierdem nici noi rabdarea si sa le masam in continuare cu energie. Ca la orice masaj avem nevoie de ceva uleiuri tamaduitoare. Avem grija sa ne inmuiem bine mainile in ulei si apoi masam energic aluatul buclucas. Cand uleiul este absorbit facem schimb cu unt si tot asa zi de iarna pan-la primavara (pe care o asteptam cu mare drag) tot alternam ba uleiul, ba untul. Aluatul nostru e din ce in ce mai pufos si mai elastic si mai mai ca iti vine sa il saruti de drag. Dupa toata tevatura asta suntem putin obositi cu totii. Asa ca e timpul pentru un somn de frumusete.

        Aluatul trebuie sa stea la loc ferit de curent o ora si mai bine sa creasca mare si frumos. Nu o sa dea pe afara din vas dar volumul o sa si-l dubleze cu siguranta. Adica nu e chiar Fat Frumos care crestea cati altii in 10, e mai curand Prasnea cel Voinic. Eu m-am cam speriat ca nu era suficient de crescut dar dupa ce am vazut ce bunatati de placinte mi-au iesit nici ca as fi vrut sa fie mai crescut de atat.

       
     Cand credem ca aluatul nostru e aproape gata pregatim umplutura. Cele doua oua se bat bine cu zaharul tos si zaharul vanilat. Si coaja rasa de lamaie vrea sa intre in joc dar insotita de esenta de vanilie. Apoi vine branzica,faina ca sa fi totul legat si la urma jucausele de stafide care pana acum au stat si s-au balacit in apa calda, ca doar o sa vina si vara intr-o buna zi si o sa mergem din nou la mare...

           Gata cu joaca. Trecem la treaba serioasa acum ca ne prinde seara si nu am facut nimic.Se pregateste tava mare de cuptor. In sensul ca se unge cu unt si se tapeteaza cu ceva faina. Cuptorul intra si el in scena. Il   pornim la 180 grade si il lasam sa se incalzeasca usurel pana sunt gata si placintutele noastre. Aluatul se imparte in doua parti egale si se lucreaza cate o parte pe rand. Se mai aseza  putin cu mana ca un rasfat de dupa amiaza lenesa pe blatul de lucru, pe care avem o ploaie de faina si i se da forma unui sul gros cat pumnul si lung cat...nu stiu cat de lung....sa semene cu o bagheta frantuzeasca....nu a vazut Parisul placinte ca in Moldova!         

     
        Sulul asta, adica bagheta frantuzeasca o impartim in niste guguloaie mai mici. Mie mi-au iesit 11. Mamaia imi zicea de 12. Poate ca nu am impartit eu chiar egal aluatul in doua parti. Si acum gatim fetele de bal. Luam cate o bila de aluat o intindem intr-o foaie mica, atat cat permite cantitatea de aluat, nu trebuie sa fie perfect rotunda dar macar sa aduca a o forma asemanatoare.

Punem in mijloc o ligura de umplutura de branza si apoi luam ca reper 6 colturi imaginare pe care le unim pe principul opusului...adica se ridica in sus cate doua colturi opuse si se unesc intre degete si apoi inca unul si inca unul pana am unit toate cele 6 colturi imaginare, pt ca ceva rotund nu are colturi :)) si le unim in acelasi loc.

Placintuta noastra, care pare tare mica si firava se aseaza frumos in tava. O vor urma la fel si celalte surori ale ei din prima jumatate de aluat. Tava plina de placintele se pune la caldurica si se lasa nazdravanele sa mai creasca putin, pret de 20 de minute. Acum trecem la a doua parte de aluat care se lucreaza identic cu prima, doar nu o sa facem acum vreun fel de favoritisme si pregatim a doua tura... din experienta doar o singura tava nu e niciodata de ajuns. Eu nu am mai avut inca o tava mare de aragaz, desi mai aveam o tava dreptunghiulara ceva mai mica, dar am preferat sa lucrez in tavile de cozonac. Asa ca am impartit de data aceasta sulul de aluat doar in 6 bucati si am facut niste placinte mai zdravene pe care le-am pus cate 3 in doua tavi de cozonac. 

             Placintelele nazdravane s-au odihnit, si s-au infoiat usor la cadurica si acum vor dichisite. Batem un ou frumos si le ungem din belsug ca sa captete culoare aurie de la oul nostru binevoitor si la urma presaram si niste mac...asa de moft.

 Gata! La cuptor cu ele!. Vor sta aici cam 35-45 de min in functie de cuptor. Sunt gata atunci cand sunt rumene, aurii si vesele ca o zi de vara.

           Eu nu m-am abtinut si desi stiam ca inca nu sunt gata dupa vreo 20 de min am deschis usa de la cuptor si am aruncat o privire. Nu o sa va vina sa credeti ce veselie era acolo! Nazdravanele noastre erau cele mai vesele placintele. Pe cuvant de cercetas...bine, nu am fost...nici pionier...pe cuvant de Toto ca si el si-a dat seama dupa miros. 

           Mirosea in casa ca in cei mai frumosi ani ai copilariei mele, ca atunci cand mergeam la bunici si mamaia ne facea minunatele ei placinte si ni le servea aburinde cu un pahar de lapte acru...